29 mai, ultima zi a Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova. A venit momentul despărțirii. Festivalul s-a încheiat cu un regal: „The Tiger Lillies perform Hamlet”, în regia lui Martin Tulinius, prezentat de Compania Tiger Lillies și Teatrul Republique din Copenhaga. Un spectacol complex, o îmbinare perfectă a tuturor mecanismelor disponibile artei teatrale într-o formă emoționantă și de o estetică aparte. Pe lângă elementele vizuale, muzica a fost un factor extrem de important al spectacolului, compusă de The Tiger Lillies. Cum spectacolul a avut loc în două zile, după prima reprezentație, a doua zi dimineață am avut ocazia să asistăm la o conferință pentru evocarea lui Martin Tulinius, care, din păcate, ne-a părăsit în 2016. Dialogul a fost moderat de criticul de teatru Alina Epîngeac, iar interlocutorii nimeni alţii decât Martyn Jacques (solistul şi fondatorul trupei The Tiger Lillies) și Caspar Phillipson (interpretul lui Hamlet) care ne-au povestit despre procesul de creație al spectacolului și despre relația cu munca lor și cu Martin Tulinius.
După încântarea generală în urma spectacolului, conferința era anticipată cu entuziasm. Așa că a doua zi dimineață, cu cinci minute mai devreme chiar, cu paharul de plastic cu cafeaua de rigoare în mână, eram pregătită să ascult acești oameni care mă impresionaseră într-atât cu o seară înainte, pe scaunele din foyerul Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova. Într-o atmosferă prietenoasă și plină de emoții, Alina Epîngeac a început să lanseze întrebări celor doi protagoniști, fără a se sfii să mărturisească statutul ei asumat de fan al trioului „stradal anarhic brechtian”, pe care, în acel moment, am putea spune că l-am dobândit toți cei prezenți. Am aflat informații despre Martin Tulinius, despre întâlnirea cu Hamlet și planurile lui de viitor, curmate brusc. S-a simțit cum peste noi toți s-a așternut un aer solemn. Caspar Phillipson a adăugat: „There is all this promise, this energy of life. And for some of us it just…stops.” E regretabil când potențialul și visurile dispar atât de subit; rămânem cu acel „ce-ar fi fost dacă”, care e mai trist decât un eșec. Nu vă gândiți că am asistat la un elogiu funerar, a fost doar un moment de amintire și respect pentru cel căruia îi datorăm acest spectacol minunat.
Ne-am îndreptat apoi spre contribuția muzicală semnificativă a lui Martyn Jaques, iar atmosfera apăsătoare a fost dispersată rapid de răspunsurile sale pline de umor. Cum a apărut personajul lui Martyn și muzica? Unde se termină Martyn și unde începe personajul? Întrebări pe care, în calitate de teoreticieni, ni le punem adesea încercând să descifrăm culisele procesului teatral. Martyn s-a dovedit a fi la fel de nedumerit ca noi, dar a ajuns la concluzia că raportul este undeva spre fifty-fifty. Răspunsul pentru muzică, în schimb, a venit ca o surpriză care ne-a amuzat copios pe toți. Martyn a admis, distins și relaxat, că nu ar fi citit niciodată integral Hamlet, iar inspirația pentru versuri a procurat-o din notițele unor studenți despre piesă. Contribuim și noi, studenții, cu ce putem. Din păcate din notițe lipsea orice fel de comentariu la adresa celebrei replici „Got to the nunnery”, pe care acesta a remarcat-o târziu, așa că nu am primit o melodie și despre asta…
S-a vorbit apoi despre public, despre relația dintre artist și spectator. Martyn este muzician, e obișnuit cu diferite tipuri de public. Întrebat fiindce tip de public preferă – cel de la teatru sau cel din localuri, ce tip de sală – arenă gigatică sau local intim, Martyn Jacques a admis că, spre deosebire de publicul pe care riști să-l întâlnești ca muzician, la teatru se simte respectul pentru artist. Se prea poate să ni se fi gonflat în acel moment puțin egoul nouă, amatorilor de teatru…
Aparent, publicul are mai multă putere decât am bănui. La începutul actului doi, imediat după pauză, Hamlet sau Caspar, interacționează direct cu publicul, de parcă printre spectatori sunt prezenți prieteni vechi. Acest moment de improvizație cu publicul a luat naștere undeva în Mexic, când la intrarea lui Hamlet, aceștia ar fi început să îi vorbească direct actorului. Încântați de această inițiativă și impactul pe care îl poate avea asupra spectatorilor, au decis să păstreze joculețul, care, bineînțeles, a bucurat și publicul român. Iar noi chiar suntem prietenoși din fire.
Hamlet poate fi despre orice; este o piesă atât de complexă încât putem să-i acordăm o mulțime de chei de interpretare. Martin Tulinius a pus accentul pe componenta familială a acestui text, fiind dezinteresat de toată politica pe fundalul căreia se țese povestea. A explorat natura umană, nu conceptele ideologice; felul în care sufletul uman este corupt. Poate de aceea și reușește să lase o asemenea impresie profundă, să stârnească lacrimi, chiar. Acționează asupra corzilor sufletului, nu ale rațiunii. Martyn remarcă tandrețea cu care Hamlet o îndeamnă pe Ophelia să meargă la mănăstire, ca un fel de îndemn de a se adăposti de corupția lumii. Cei trei vorbitori au subliniat faptul că, în primul rând, Shakespeare înțelege sufletul omului, firea noastră, de aceea reușește să rămână un reper atât de important pentru dramaturgia întregii lumi chiar și după atâta timp. Shakespeare îmi vorbește mie, astăzi.
Discuția se încheie într-un ton optimist și duios, iar concluzia este ca atunci când ieșim de la teatru să ne gândim și să simțim că vrem să trăim viața la maxim, în toată splendoarea ei. Întâlnirea cu acești artiști a fost o experiență încurajatoare. Poate avem momente în care ne îndoim de teatru, de necesitatea și funcția lui în ziua de astăzi, poate uneori ne întrebăm care mai e rostul. Din fericire, există artiști precum The Tiger Lillies, există actori pasionați asemeni lui Caspar Phillipson, există o mulțime de oameni care fac teatrul să conteze. Și există publicul. Iar această întâlnire dintre actor și spectator este ceva cu adevărat de preţ, este ceea ce face ca arta noastră să aibă sens.
Andreea TELEHOI
Anul III
Photocredit: Florin Ghioca
