#UnatcFringe.3accente
Interviu Andreea Bichir (Teatrologie) – Katinka Terezia Kapronczay (Fotografie)
În caz că erați curioși cum ar arăta lumea lui Shakespeare oglindită în imagini fotografice, la Festivalul Internațional din Craiova puteți să admirați „răspunsul”. În perioada 16-26 mai, în Foaierul Filarmonicii, se va afla Expoziția Foto-Video, un eveniment UNATC Fringe, coordonat de conf.univ. Victor Velculescu. Pentru a descoperi acest univers fotografic, Katinka Terezia Kapronczay, studentă în anul I la Fotografie, ne-a răspuns la câteva întrebări despre procesul de lucru.
Andreea Bichir: Cum a fost pentru voi procesul de transpunere a Renașterii în contemporan prin fotografie?
Katinka Kapronczay: Experiența a fost extraordinară pentru mine datorită colaborării excelente cu profesorii și colegii mei. Abordarea inovatoare a fotografiei și a compoziției mi-a trezit interesul și curiozitatea. M-am simțit ca și cum aș fi călătorit în timp, retrăind viața personajului interpretat din acea perioadă.
A.B: Care este legătura dintre expoziție și tema festivalului?
K.K: Aş putea spune că este vorba despre explorarea motivelor și simbolurilor universale din operele lui Shakespeare. Mai mult, aceste opere clasice pot fi revitalizate și reinterpretate într-un mod contemporan, astfel atrăgând un public divers și interesat de noi perspective literare.
A.B: Care ar fi invitaţia pe care o lansaţi publicului pentru a veni la această expoziție?
K.K: Participarea la astfel de evenimente oferă o experiență culturală bogată și diversă, ajutând publicul, care intră în acest univers vizual să se conecteze cu arta și să aprecieze diversele forme de expresie artistică.
Interviu realizat de
ANDREEA BICHIR (Teatrologie, licență anul I – Jurnalism Cultural),
având-o ca invitată pe
KATINKA KAPRONCZAY (Fotografie anul I)
pentru evenimentul
EXPOZIȚIA FOTO-VIDEO
din cadrul UNATC Fringe
(https://www.shakespearefestival.online/eveniment/expozitie-foto-video/ )