În The Tempest/ Furtuna (2021), producția Teatrului Național Ivan Vazov din Sofia (Bulgaria), Robert Wilson îmbracă încă o dată mantia de vrăjitor care își cunoaște perfect trucurile. Pentru publicul care asistă pentru prima dată la acest număr de magie fascinant, spectacolul are toate șansele să se transforme într-o experiență hipnotică din punct de vedere senzorial. Pentru cei care au (mai) văzut cărțile ascunse (cu iscusință, de altfel) în mâneca regizorului, rezolvările scenice la care Wilson apelează rămân în sfera previzibilului. În oricare categorie ne-am afla, nu trebuie să uităm însă că a lua parte la truc înseamnă a fi permeabili la iluzie; înseamnă a ne descreți fruntea de adulți încruntați și a ne redobândi privirea curioasă de copil, măcar pentru câteva clipe.
În formulă hiperesențializată, Furtuna shakespeariană devine suport pentru un showcase al tuturor elementelor care compun universul estetic al regizorului american. Ciclorama cu rol de fundal cromatic rămâne semnul scenic definitoriu pentru creația wilsoniană, iar nuanțele predominante de albastru trimit cu gândul la legendarul Shakespeare’s Sonnets montat la Berliner Ensable, în 2009. De altfel, regizorul se autocitează în repetate rânduri, parada personajelor din deschiderea spectacolului amintind de o scenă similară din Rinocerii (Eugène Ionesco), montat chiar la Teatrul Național din Craiova, în 2014. Eclerajul, amprenta personală a lui Wilson, se transformă în element coagulant al întregului ansamblu scenic – reflectoarele de urmărire decupează în întuneric prim-planurile personajelor, chenarele elementelor de decor sunt realizate din neon, iar mulțimea de becuri grefate pe cortină creează imaginea unui cer înstelat. Universul sonor reunește un mix neașteptat de nume și stiluri: Tom Waits, Alistair Bruce, Henry Friend/Ted Brett Burns, Katsuya Yokoyama, Michael Galasso, Nuno Nardini, Mario Lanza, Hans Jorn Brandenburg, Philip Glass, Lou Reed, Antonio Vivaldi, Franz Schubert. Liniile drepte și bidimensionalitatea sunt trăsăturile definitorii ale elementelor de decor (insula, copacul, catargul, casa), care funcționează ca o serie de semne scenice, sugerând în manieră simbolică schimbările de spațiu.
Robert Wilson caută în mod intenționat artificialitatea – în convenția întregului spectacol, în personajele reduse la tipologie, în decupajul și în teatralitate situațiilor, în ritmul și în cadența succesiunii scenelor, în umorul straniu și fermecător, în machiajul alb al actorilor, chiar și în sclipiciul cu iz kitsch transformat în contrapunct cromatic. Eroilor din Furtuna wilsoniană le este refuzată condiția de oameni. Lipsa relațiilor propriu-zise (în timpul celor nouăzeci de minute de spectacol, personajele nu se privesc aproape deloc unele pe celelalte), fragmentarismul și repetitivitatea gesturilor le condamnă la marionetism. În absența oricărei intenții de sondare psihologică, Wilson apelează la tipologizare și fixează o serie de corespondențe – Prospero (Veselin Mezekliev), deopotrivă magician și dirijor, trimite cu gândul la imaginea clasică a vrăjitorului hollywoodian (Gandalf sau Dumbledore, în funcție de afinitățile personale ale cititorului/spectatorului), Ariel (Zhaklin Daskalova) poartă aripi de înger, Caliban (Yavor Valkanov) seamănă, la nivel de costum și gesturi, cu Tarzan, iar cuplul Miranda (Radina Borshosh) – Ferdinand (Stelian Radev), cu râsul ei nevrotic, zâmbetele lui încremenite și parodia momentului de musical răstoarnă în mod neașteptat imaginea obișnuită marca Disney a cuplului de tineri îndrăgostiți.
Dacă la nivelul imaginilor Wilson jonglează cu elementele care i-au consacrat estetica personală de-a lungul anilor, cele mai dinamice scene din Furtuna mizează pe fizicalitatatea actorilor. Scena furtunii, construită în crescendo ritmic, este rezolvată regizoral prin mișcări asemănătoare cu jocul 1,2,3 la perete stai!. Scena complotului împotriva lui Prospero, urzit de Caliban împreună cu marinarii Stephano (Vasil Draganov) și Trinculo (Stefan Kashev), respectă o succesiune de impulsuri asemănătoare cu mișcarea unui perpetuum mobile. Aceste analogii se dovedesc a fi interesante tocmai prin prisma ideii de repetitivitate pe care o conțin și care se află, de fapt, la baza lecturii regizorale a lui Wilson.
Ca un truc de magie exersat din nou și din nou, Furtuna se construiește prin repetiții. Multe dintre replicile-cheie ale textului shakespearian sunt rostite de mai multe ori, în diferite ritmuri și la diferite intensități. Reiterarea citatelor celebre, printre care și a replicii emblematice rostite de Prospero (We are such stuff / As dreams are made on, / and our little life / Is rounded with a sleep), poate fi înțeleasă ca o încercare încăpățânată de a le căuta sensul. Asta dacă, dincolo de suprafața abrazivă a clișeelor în care aceste replici au fost transformate de-a lungul istoriei, se mai ascund adevăruri relevante pentru lumea contemporană. Aruncându-se în mijlocul Furtunii, Wilson nu pozează în profet și nici nu își asumă misiunea de a revela adevăruri metafizice nebănuite. Mai degrabă, regizorul se refugiază pe insula ludicului dezarmant, pe care ne îndeamnă să poposim și noi pentru câteva clipe și să ne tragem sufletul, în goana după marile adevăruri existențiale.
Cronică realizată de
DARIA ANCUȚA (Teatrologie, licență anul III – Jurnalism Cultural)
Furtuna de William Shakespeare.
Traducerea în bulgară: Valery Petrov.
Producător: Teatrul Național „Ivan Vazov”, Bulgaria
Regizor: Robert Wilson
Distribuția:
Veselin Mezekliev – PROSPERO, Duce de drept al Milan
Radina Borshosh – MIRANDA, fiica lui Prospero
Zhaklin Daskalova – ARIEL, un spirit în slujba lui Prospero
Yavor Valkanov – CALIBAN, locuitor al insulei
Stoyan Pepelanov – ALONSO, Rege al Napoli
Stelian Radev – FERDINAND, fiul său
Valentin Ganev – GONZALO, vechiul sfătuitor al lui Alonso
Zafir Radjab – SEBASTIAN, fratele lui Alonso
Konstantin Elenkov – ANTONIO, fratele lui Prospero și uzurpator Duce de Milan
Stefan Kashev – TRINCULO, un clovn, servitor al lui Alonso
Vasil Draganov – STEPHANO, majordomul lui Alonso
Nencho Kostov – SERVITOR/SPIRIT/CÂINE
Gergana Zmiicharova – SPIRIT/IRIS
Vyara Tabakova – SPIRIT/CERES
Vladislava Nikolova – SPIRIT/JUNO
Echipa de creație:
Regie/Scenografie/Design lumini: Robert Wilson. Co-regizor: Ann-Christin Rommen. Designer Costume/Păr/Machiaj: Yashi. Co-designer lumini: Marcello Lumaca, Cristian-Petru Simon. Dramaturg: Jutta Ferbers. Co-designer scenografie: Marie de Testa. Designer sunet: Dario Felli. Asistenți regie: Irina Ivanova, Iva Manolova, Alexander Asparuhov, Boiana Buchvarova. Asistenți regie & translatori: Plamen Harmandjiev, Luba Todorova. Asistenți scenografie: Boiana Buchvarova, Emona Stoikova. Asistent design Costume/Machiaj: Nikol Mechkarska. Dramaturg in-house: Svetlana Pancheva. Director tehnic in-house: Tanya Dimitrova. Operatori consolă lumini: Ilya Pashnin, Mariana Hlebnikova. Șef de scenă: Marin Kechidjiev. Regizor tehnic sunet: Julian Stoychkov. Inginer sunet: Boris Nenov. Șef departament costume: Tsetska Ivaylova. Șef departament machiaj: Rozalina Peicheva. Peruci realizate de Manu Halligan, Ivanka Georgieva. Costumele, recuzita și decorurile au fost realizate la workshop-urile in-house ale NT. Fotografie de Gergana Damianova. Design poster și caiet: Yanina Petrova. Asistent personal al Robert Wilson: Nelson Gellrich